Veştile nu sunt deloc bune pentru România! Ne-am întors la nivelul de trai din 2005. Asta pentru că, în numai o lună, inflaţia a crescut cu mai mult de un procent, ajungând la nivelul de acum aproape cinci ani. Din decembrie 2009, când rata inflaţiei era de 0,3%, până în ianuarie 2010, când a ajuns la 1,68%, valoarea acestui indice ne semnalează că suntem departe de ieşirea din criză.
Plătim mai mult pentru mâncare, haine şi pentru facturile din fiecare lună. Scoatem mai mulţi bani din buzunare, chiar dacă veniturile au rămas aceleaşi sau chiar au scăzut în urma disponibilizărilor repetate. Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate la tutun, combustibil şi energie electrică.
Economia, încă în criză
Mai grav e că inflaţia a depăşit toate aşteptările analiştilor, care au anticipat că aceasta se va plasa între 1% şi 1,4% pentru fiecare lună. Conform INS, în ianuarie a ajuns la 1,68%, valoare apropiată de aprilie 2005. Acest lucru înseamnă că România mai are mult până să poată să-şi echilibreze balanţa între preţuri şi venituri la nivelul întregii populaţii sau până la a asigura un nivel de trai bun românilor. Până atunci, estimările specialiştilor sunt sumbre şi plasează ţara noastră departe de ieşirea din recesiune.
Conform datelor de la INS, şi produsul intern brut (PIB) al României a fost în ultimul trimestru din 2009 cu 1,5% mai mic decât în trimestrul anterior. Astfel că, pentru al şaselea trimestru consecutiv, ţara noastră a înregistrat scădere economică.