Dana Munteanu, educatoare la grădiniţa Albinuţa din Capitală iar femeia este judecată de magistrații Judecătoriei Sectorului 2 pentru șase infracțiuni de purtare abuzivă, arată publicația Știri pe Surse. Victimele ar fi fost copiii din grupa ei, iar femeia a revenit la serviciu de miercuri, arată surse judiciare.

Potrivit portalului instanţelor de judecată dosarul femeii a fost trimis în judecată pe Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 în luna noiembrie 2019 iar de atunci până în prezent dosarul a ieşit din faza camerei preliminare. Practic, judecata de abia acum începe.

Pe parcursul urmăririi penale procurorul de caz a luat măsura controlului judiciar faţă de această educatoare iar măsura a fost validat şi menţinută ulterior. Contestaţiile educatoarei au fost respinse de către instanţă, până pe 11 februarie.

„În temeiul (…) constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpata MUNTEANU ELENA DANIELA (…), prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti pronunţată la data de 15.05.2019, în dosarul nr. 11676/P/2017.

In temeiul art. art. 242 alin. 1 C.pr.pen. revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpata MUNTEANU ELENA DANIELA prin Ordonanţa din data de 15.05.2019, pronunţată în dosarul nr. 11676/P/2017 al Parchetului de pe langa Judecătoria Sector 2. În temeiul art. 275 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.02.2020” se precizează pe portalul instanțelor.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Una din măsurile dispuse prin controlul judiciar era ca femeia să nu se apropie de grădiniță.

Ar fi lovit cu palma și i-ar fi tras de păr pe copii. Unul a vomitat, forțat să mănânce

În rechizitoriu, procurorii au stabilit că femeia s-ar fi comportat violent cu copiii pe care îi avea în grijă.

Astfel, „în cursul lunii octombrie 2017, in calitate de educatoare la Grădiniţa de Stat nr. 12 „Albinuţa”, în timpul desfăşurării activităţii de predare-învățare şi supraveghere, i-a introdus minorei … în vârstă de 4 ani, o jucărie de pluş in gură pentru ca aceasta să nu mai plângă, iar, în cursul lunii noiembrie 2017, a tras-o de păr provocând desprinderea unui smoc destul de consistent de păr”.

În cursul lunii octombrie a anului 2017, mai arată anchetatorii, în calitate de educatoare la Grădiniţa de Stat nr. 12 „Albinuţa” în timpul desfăşurării activităţii de predare-invăţare şi supraveghere, a lovit-o cu pantofii peste obraji pe minora în vârstă de 4 ani.

În cursul anului 2017, în calitate de educatoare la Grădiniţa de Stat nr. 12 „Albinuţa”, în timpul desfăşurării activităţii de predare-invăţare şi supraveghere, a lovit-o cu palma peste fund pe minora, în vârstă de 4 ani şi a forţat-o să mănânce”, se arat în dosar.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

„În cursul anului 2016, cât Şi în perioada septembrie-octombrie 2017 in calitate de educatoare la Grădiniţa de Stat nr. 12 „Albinuţa”, in timpul desfăşurării activităţii de predare-invăţare şi supraveghere, l-a agresat fizic pe minorul …, în vârstă de 4 ani, prinzându-1 de păr şi aplicându-i palme peste faţă şi l-a forţat să mănânce determinându-i reacţia de emeză (vomă).

În data de 05.06.2018, în calitate de educatoare la Grădiniţa de Stat nr. 12 „Albinuţa”, în timpul desfăşurării activităţii de predare-invăţare şi supraveghere, l-a lovit pe minorul peste cap cu palma, fără motiv şi fără avertizare prealabilă, minorul masându-se imediat cu mâna în zona lovită, iar, in data de 07.06.2018, în timp ce repeta textul ce îl avea de recita pentru serbare l-a lovit cu un teanc de mai multe coli peste mână.

În cursul lunii octombrie 2017, în calitate de educatoare la Grădiniţa de Stat nr. 12 „Albinuţa”, în timpul desfăşurării activităţii de predare-invăţare şi supraveghere, a lovit-o pe minora …. cu palma peste gură pentru a nu mai ţipa, iar, la aproximativ 7-10 zile de la acest incident, a tras-o de pâr întrucât la activitatea de desen a depăşit conturul obiectelor desenate”, se arată în dosar.

Sursa foto: invatamantsector2.ro

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI