Fata a fost transportată la spitalul din localitate, unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, în prezent fiind în afara oricărui pericol, transmite corespondentul Mediafax.ro.
Potrivit reprezentanţilor unităţii de învăţământ, incidentul a avut loc, joi, în jurul orei 12.00. Adolescenta trebuia să intre la ore, însă pentru că nu a ajuns la timp profesoara a trimis o colegă să o caute.
Fata trimisă de profesoară a găsit-o pe eleva de 18 ani zăcând în stare de inconştienţă în toaleta unităţii de învăţământ.
Fata i-a anunţat imediat pe profesori şi a fost chemată ambulanţa la faţa locului, medicii acordându-i primul ajutor, după care au transportat-o la spitalul din Filiaşi.
„Pacienta a venit în stare stabilă, era conştientă, avea o uşoară marcă în jurul gâtului, se pare de la un cordon cu care a încercat să se sinucidă. A fost consultată de medicul de la Reanimare, i s-a pus un guler cervical ca să fim siguri că nu are nimic la coloană şi a fost trimisă la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru a i se face investigaţii amănunţite. Cu siguranţă va avea nevoie şi de un consult psihiatric”, a declarat Mariana Georgescu, directorul medical al spitalului din Filiaşi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News