Eleva de 11 ani pleca spre casă cu o altă colegă, însă a făcut câțiva pași și s-a prăbușit, iar fata care o însoțea a strigat după ajutor.

La fața locului au sosit și echipajele de ambulanță, iar medicii au încercat să o resusciteze minute în șir.

„La data de 14 decembrie, am fost sesizați despre faptul că o minoră din comună Butea a leșinat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată minoră, ulterior fiind constatat decesul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Surse din școală au explicat pentru Libertatea că în familia fetei există antecedente de probleme cardio-vasculare, dar că nu au existat, concret, investigații medicale în acest sens. La testele COVID-19 prezentate de către familia minorei, aceasta a avut rezultate negative, dar se vor preleva din nou probe pentru ca aceasta să fie testată.

Reprezentanții Inspectoratului Județean Școlar au precizat că așteaptă concluziile medicale înainte de a lansa o anchetă.

„La ora de Educație Fizică din ziua respectivă nu s-a desfășurat activitatea fizică, ci doar s-au discutat rezultatele de până la momentul acela al elevilor. Profesorii au explicat că a fost o oră lipsită de orice fel de conflict. La aproximativ ora 15.00 echipajul medical care a ajuns la fața locului a declarat decesul fetiței, momentan așteptăm să vedem analiza Poliției”, au precizat reprezentanții ISJ Iași.

Aceștia spun că, în urma discuțiilor cu reprezentanții unității școlare, nu există nicio explicație pentru această tragedie care să fie legat de un eveniment petrecut în ziua respectivă la școală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News