Inspectoratul a transmis că a început să cerceteze marți diferența semnificativă de la 3 la 8,25, după contestații, în urma unei sesizări primite de la Comisia judeţeană de evaluare a judeţului Galaţi.

„Comisia judeţeană a mers în centrul nostru de corectare, am vizualizat lucrarea, am vizualizat borderourile, am verificat şi celelalte lucrări din centru şi am descoperit că la lucrarea cu numărul 2.012 a fost trecută nota lucrării cu numărul 2013. Practic cele două note au fost trecute inversat pe lucrări”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, Daniela Marchitan.

Inspectorul general a transmis că s-au luat măsuri pentru notarea corectă a elevilor.

„Am sesizat comisia naţională de Evaluare Naţională, am explicat ceea ce s-a întâmplat, am luat declaraţiile celor doi profesori evaluatori şi aşteptăm rezoluţia comisiei naţionale pentru pasul următor. Bănuiesc că vom primi acceptul de a interveni în aplicaţie şi de a pune corect cele două medii copiilor. Pentru că interesul este pentru elevi în primul şi primul rând”, a precizat Marchitan.

În urma incidentului, cei doi profesori evaluatori riscă să nu mai aibă posibilitatea de a participa în comisiile de corectură la examenul de Evaluare Naţională.

Inspectorul general a punctat că, în ultimii ani, tot mai mulți profesori refuză să participe la corectura lucrărilor de la examenele naţionale, din cauza presiunii şi a timpului scurt pe care aceştia îl au la dispoziţie pentru a nota lucrările.

20.268 de contestaţii au fost depuse la probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale 2021. Numărul de contestații depuse este în creștere comparativ cu anul trecut, când au fost depuse 15.275 de contestații.

Urmărește-ne pe Google News