Francesca Pasăre este printre aceștia, cu 10 pe linie, la ambele probe, dar inedit este faptul că e singurul candidat din mediul rural care obţine o astfel de perfomanţă.

Exact, este o fată simplă, de la țară, care provine dintr-o familie de oameni simpli, din comuna Dragotești, județul Gorj: mama este vânzătoare la un magazin, iar tatăl lucrează ca lăcătuş mechanic, scrie adevarul.ro.

Eleva recunoaște că nu se aştepta să obţină nota maximă la ambele probe, mai ales că întâmpinat unele dificultăţi la matematică, dar susține că s-a pregătit singură pentru Evaluarea Naţională 2017, fără să studieze suplimentar cu un profesor în afara programului şcolar.

„Părinţii au vrut să merg la pregătire, dar eu nu am dorit“, povesteşte Francesca.

„Am lucrat individual, suplimentar, fiind conştiincioasă în privinţa examenului. Am lucrat foarte mult acasă, de una singură, fără ajutorul nimănui. Dacă aveam nelămuriri în lucrul suplimentar de acasă îi întrebam pe profesori la şcoală. Am avut cei mai buni profesori, după cum se observă“, a mai precizat Francesca.

Absolvenții claselor a VIII-a au aflat luni, 26 iunie, notele la Evaluarea Națională 2017. Candidații au avut la dispoziție patru ore pentru a depune contestații, urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 30 iunie.

Francesca Pasăre | FOTO: adevarul.ro

Citește și:

 

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News