Eroarea a fost rezultatul atribuirii unei valori mai mari decât cea propriu-zisă pentru armamentul care a fost luat din stocurile americane și apoi livrat în Ucraina, au precizat doi oficiali americani de rang înalt din domeniul apărării.

„Am descoperit neconcordanțe în modul în care evaluăm echipamentul pe care l-am oferit” Ucrainei, a spus unul dintre înalții oficiali din domeniul apărării. Oficialii americani citați și consilierul din Senat au vorbit sub protecția anonimatului.

Congresul SUA urma să fie notificat joi cu privire la ajustarea contabilă, au precizat sursele.

Oficialul din domeniul apărării a adăugat că este posibil ca valoarea armamentului supraevaluat să crească pe măsură ce Pentagonul examinează mai amănunțit situația, suma putând să ajungă chiar și la 3 miliarde de dolari.

În evidențele sale, Pentagonul a folosit costul de înlocuire pentru a evalua ajutorul pentru arme, în loc de valoarea pe care îl avea armamentul în momentul în care a fost achiziționat și amortizat, au precizat înalții oficiali din domeniul apărării.

Începând din august 2021, Statele Unite au trimis Ucrainei, din stocurile lor, armament în valoare de aproximativ 21,1 miliarde de dolari.

Deși nu se știe cum va reacționa Congresul la această veste, modificarea evaluării echipamentelor militare ar putea întârzia nevoia administrației Biden de a cere Congresului să autorizeze mai multe fonduri pentru Ucraina, pe măsură ce lupta internă pentru plafonul datoriei se intensifică, notează Reuters.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Alamar13   •   18.05.2023, 21:02

Cateva observatii personale. Chair daca eroarea ar fi fost, nu $ 3 Miliarde , ci $ 30 Miliarde ,USA ,este ,inca , pe primul loc in lume, la acest capitol , si contribuabilul american , ca de obicei, subsidiaza Libertatea , pe aceasta planeta. Aceasta " greseala" de contabilitate, nu reprezinta decat o scuza , ptr cei care il tin pe Biden de mana, si conduc astazi America, de a evita controlul Congresului. Mai ales astazi cand Republicanii din Camera Reprezentativa , refuza sa impovareze generatiile viitoare de americani, cu dezmatul financiar perpetrat de neo marxistii de astazi, in america, Democrati ,care sunt foarte generosi cu banii altora. Aceasta idee, de : " eroare de contabilitate" , de fapt, provine de la Pentagon. Nu din Orificiul Oval. Majoritatea cabinetului neo marxist, in realitate , sunt atat de ingramaditi , incat ,multi dintre ei , se inneaca cu propria saliva , cand incearca sa scuipe.

    VolodimirZelenski   •   19.05.2023, 14:43

    Pregatiti-va! Vine infrangerea! Slava Ukraina!

    dinamo_forever_77   •   18.05.2023, 22:11

    SI eu care credeam ca voi sunteti pe stirea cu dresarea maidanezilor rusesti care sa lupte in Ucraina:) Dar pe voi va roade INFRANGEREA CARE SE APROPIE DE VOI!!!!!

    Gandalf_the_Grey   •   18.05.2023, 21:54

    Alamar13   •  18.05.2023, 21:02

    Cateva observatii personale. Chair daca eroarea ar fi fost, nu $ 3 Miliarde , ci $ 30 Miliarde ,USA ,este ,inca , pe primul loc in lume, la acest capitol , si contribuabilul american , ca de obicei, subsidiaza Libertatea , pe aceasta planeta. Aceasta " greseala" de contabilitate, nu reprezinta decat o scuza , ptr cei care il tin pe Biden de mana, si conduc astazi America, de a evita controlul Congresului. Mai ales astazi cand Republicanii din Camera Reprezentativa , refuza sa impovareze generatiile viitoare de americani, cu dezmatul financiar perpetrat de neo marxistii de astazi, in america, Democrati ,care sunt foarte generosi cu banii altora. Aceasta idee, de : " eroare de contabilitate" , de fapt, provine de la Pentagon. Nu din Orificiul Oval. Majoritatea cabinetului neo marxist, in realitate , sunt atat de ingramaditi , incat ,multi dintre ei , se inneaca cu propria saliva , cand incearca sa scuipe.

    Pașol na turbinca, ciorti bolșevic și propagandist plătit!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI