Diana Cimpoeșu, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, trage un semnal de alarmă în contextul în care tot mai mulți pacienți confirmați cu COVID-19 ajung la spital.
„O fărâma din imaginea COVID-19 acum. Cea mai mare teamă este că va mai veni un pacient care trebuie ventilat mecanic și nu mai avem ventilatoare. Cred că teama asta ar trebui să o aibă și cei care nu s-au vaccinat încă!… și cei care nu poartă mască!”, se arată în mesajul postat, miercuri, de Diana Cimpoeșu, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi.
În aceste momente, la spital se află 11 pacienţi infectaţi cu COVID-19 care sunt conectaţi la ventilatoare. Alţi 2 pacienţi care nu sunt depistaţi pozitiv sunt ventilaţi.
În acest weekend Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a fost luat cu asalt de pacienți. Zece ambulanțe așteptau în fața spitalului sâmbătă noaptea.
„Toate unitățile sanitare împreună cu unitățile și Compartimentele Primiri Urgențe au pus la dispoziție maximumul resurselor umane, financiare (mai puțin Spitalul Militar, care în niciunul dintre valurile pandemice nu și-a făcut «simțită prezența»). Toți pacienții COVID-19 au fost consultați direct sau indirect (prin intermediul unui coleg de altă specialitate) de către medicii de boli infecțioase (o muncă titanică, pe am făcut-o prin prisma grijii, empatiei și respectului pentru pacienți)”, a declarat Florin Roșu, managerul unității medicale.
Ultima raportare a Direcției de Sănătate Publică, din ziua de sâmbătă, arăta faptul că spitalele COVID-19 sau suport-COVID din Iași erau pline sau aproape pline, nemaifiind niciun loc în Terapie Intensivă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro