Totul a pornit, zilele trecute, de la o glumă proastă, făcută de un coleg de clasă. Băiatul i-a întins o capcană chiar în momentul în care eleva s-a ridicat respectuos pentru a saluta profesorul abia intrat la oră.
Puştiul i-a pus telefonul pe scaun în poziţie verticală, astfel că atunci când s-a aşezat copila s-a rănit în zona intimă. Speriată că nu scapă de durere, fata le-a povestit părinţilor ce a păţit, însă aceştia s-au gândit şi mai departe!
Îngrijoraţi că fata lor ar fi putut fi dezvirginată de telefonul mobil, părinţii au dus-o de urgenţă la ginecolog. Astfel, pe lângă ruşinea din clasă, copila a trecut şi prin trauma unei astfel de consultaţii, la o vârstă fragedă.
Doctorul le-a spulberat temerile părinţilor. Deşi de data acesta incidentul nu a avut urmări grave, medicii avertizează că astfel de jocuri pot duce la complicaţii fizice şi psihice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News