Potrivit autorităților, apelul la 112 a fost făcut de către mama fetei, o femeie în vârstă de 41 ani, din localitate, despre faptul că fiica sa a căzut de la etajul 10 al imobilului în care locuia.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit din primele verificări faptul că, pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu mama sa, minora s-ar fi aruncat de la etaj. Echipajul de pe ambulanţă a acordat îngrijiri medicale minorei şi a transportat-o la spital în stare gravă”, potrivit unui comunicat al IPJ Bacău.
Fata a decedat ulterior la spital.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii faptei.
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.