Două femei, mamă și fiică, au fost găsite fără suflare, cu gâturile tăiate, în propria gospodărie. Descoperirea a fost făcută în satul Poiana, comuna Cristineşti, de către unul dintre vecinii acestora, care a observat trupul neînsuflețit al uneia dintre ele, zăcând în curtea casei. Bărbatul s-a apropiat și a observat că era vorba despre bătrâna de 82 de ani, care locuia în gospodărie. Acesta a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor.
Oamenii legii au avut parte de o imagine de coşmar atunci când au ajuns la faţa locului. Aceştia au descoperit şi trupul neînsuflețit al fiicei bătrânei, în vârstă de 54 de ani, moartă în aceleași condiții.
Instituția care anchetează dosarul de omor nu poate însă furniza detalii privitoare la persoana asupra căreia planează suspiciuni că ar fi comis dubla crimă. „Legea 272 mă împiedică să dau orice fel de informație, orice fel de detalii cu privire la persoana cercetată sau la faptă, atunci când este vorba despre un minor care nu răspunde penal”, a declarat Valeriu Chihaia, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Din cauza vârstei, minora nu poate fi audiată ori reținută și nu poate răspunde penal pentru faptele sale. Ea a fost preluată de reprezentanții DGASPC și urmează să fie audiată în prezența cestora. Potrivit vecinilor, fata obișnuia să meargă frecvent pe la cele două femei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro