Fata și tatăl ei erau plecați departe de locuința lor, unde bărbatul muncea. Când pandemia a lovit, bărbatul a fost concediat, iar cei doi au rămas fără bani și fără nicio posibilitate de transport, a informat MSN, citând New York Times.

Fata a cumpărat cu ultimii bani, echivalentul în rupii a 20 de dolari, o bicicletă cu care și-a dus tatăl din metropola New Delhi până în satul situat la peste 1.100 de kilometri.

Ea a pedalat pe o distanță cam cât jumătate din întreaga India! De pe drum, când găsea câte un telefon la cineva, îl împrumuta un minut și își suna mama: „Nu te teme, mamă! Îl aduc pe tata acasă”.

Cea mai mare migrație din India din 1947 încoace

De când s-a instaurat starea de carantină în India, milioane de muncitori care lucrau în marile orașe au plecat spre localitățile lor de baștină, pentru a se regăsi cu familiile lor și pentru a încerca să supraviețuiească alături de cei dragi.

Mulți lucrau ca și transportatori de cărămizi pe șantiere, vânzători de ceaiuri sau făceau fel și fel de alte treburi pentru a trăi de pe o zi pe alta.

Când n-au mai avut cum să-și continue activitățile, nici cu ce să trăiască, au plecat spre casele lor.

Specialiștii au spus că milioane de muncitori au migrat din marile orașe spre sate în cel mai mare proces migrator din 1947 încoace, de când s-au despărțit India și Pakistan.

Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”
Recomandări
Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”

Mulți n-au reușit. Unii au murit loviți de trenuri, alții de camioane, alții, pur și simplu, de epuizare.

A doua zi după ce a ajuns acasă, a fost chemată înapoi la New Delhi

Însă Jyoti a reușit. Și-a dus tatăl, care era accidentat și nici nu putea călca, în siguranță acasă, în satul Sirhulli, din statul Bihar, unul dintre cele mai sărace din India.

Mohan Paswan, cel care își câștiga traiul trăgând de ricșă în New Delhi, a suferit un accident auto în ianuarie, care l-a pus în dificultate chiar să meargă, nicidecum să pedaleze, iar curând a rămas fără bani. Cel care le-a închiriat locuința, le-a spus că-i va da afară.

„I-am spus: nu sunt câțiva kilometri, sunt 1.200 – 1.300”, și-a amintit tatăl, după ce fata i-a spus planul ei. Pe 8 mai s-au încumetat la drum. S-au odihnit prin benzinării și au trăit din mila celor întâlniți în drum. O scurtă bucată de drum au reușit s-o „fenteze”, fiindcă au fost luați de un camion.

În rest, fata a pedalat din greu. În spate îl avea pe tatăl ei, iar acesta ținea și un bagaj mare în mâini.

Fetița cu „inimă de leu” a ajuns în week-end-ul trecut acasă, iar vineri a primit un telefon care o chema înapoi la New Delhi!

Președintele federației indiene de ciclism a chemat-o să dea o probă pentru lotul național al Indiei de ciclism! „E un mare talent”, a spus Onkar Singh, președintele federației.

Ordonanța „trenuleț”, publicată de Ministerul Finanțelor. Măsurile ce vor fi adoptate de Guvern pentru 2025
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”, publicată de Ministerul Finanțelor. Măsurile ce vor fi adoptate de Guvern pentru 2025

„Sunt încântată. Vreau să mă duc”, a spus, cu vocea stinsă de epuizare, tânăra. Cei de la federație i-au promis sprijin pentru un drum confortabil, eventual cu trenul!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI