Cuprins:
A fost găsită moartă în casă
Potrivit IPJ Suceava, fata a fost găsită moartă pe 12 august, în jurul orei 22.00, în apartamentul în care locuia, în oraşul Broşteni, „prezentând urmele unui act suicidal”. Poliţiştii au deschis în acest caz dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
„În cauză a fost efectuată şi necropsia cadavrului, fără a fi evidenţiate urme ale vreunei infracţiuni intenţionate”, a informat miercuri IPJ Suceava.
De asemenea, aceştia au precizat că la nivel intern se fac verificări, după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora fata avea o relaţie cu un poliţist cu 17 ani mai în vârstă decât ea şi că acesta obişnuia să o lovească.
„De asemenea, având în vedere apariţia în spaţiul public a unor date, privind o presupusă relaţie anterioară cu un lucrător din cadrul IPJ Suceava, conducerea unităţii a dispus în regim de urgenţă şi verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenţei unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al poliţistului sau alte aspecte de interes în cauză”, a precizat IPJ Suceava.
Tânăra, implicată într-o relație abuzivă cu şeful Poliţiei din Broşteni
Jurnaliştii locali de la Monitorul de Suceava au relatat că tânăra de 18 ani, provenită din sistemul social de protecţie, şi-a sunat sora, anunţând un gest sinucigaş, iar la momentul în care sora a ajuns în casa unde fata locuia, a găsit-o spânzurată.
Tânăra ar fi avut o relaţie cu un poliţist, şef de post, în vârstă de 35 de ani, care ar fi fost violent cu ea.
Localnicii din Broşteni au deschis online şi o petiţie, prin care cer instrumentarea corectă a cazului. În petiţie se arată că fata se plânsese prietenilor că poliţistul o bătea.
„Ieri a turbat, după ce m-a caftit s-a dus la lucru”, se arată în petiţie, care a fost semnată de peste 1700 de persoane.
„Avem mai multe informaţii cum că toată tragedia din noaptea de 12.08 care a avut-o drept victimă pe Ioana Pavăl a fost muşamalizată. 1. Ioana a sunat la 112 înainte să facă gestul necugetat, iar la faţa locului s-a prezentat sora ei însoţită de comisarul care i-a făcut viaţa un calvar. De ce el? Având în vedere altercaţiile şi despărţirea celor doi, cu siguranţă Ioana ar fi sunat la secţie, ci nu pe el”, se arată în petiție.
De asemenea, cei care au cunoscut-o sunt nemulţumiţi că, în urma morţii, telefonul tinerei a ajuns tocmai la cel care ar fi fost agresorul ei.
„Telefonul Ioanei a fost luat la secţia din Broșteni, acolo unde lucrează comisarul. 3. Nu s-a solicitat criminalistica, lucru care este inacceptabil, sinuciderea poate fi mascată, mai ales că este implicat un om cu «grade»”, se mai arată în petiţie.
Şeful Poliţiei Broşteni, eliberat din funcţie
Între timp, șeful Poliţiei Oraşului Broşteni a fost eliberat din funcţia de conducere, a anunțat IPJ Suceava.
„Începând cu data de astăzi, 14.08.2024, şeful Poliţiei Oraşului Broşteni a fost eliberat din funcţia de conducere, urmând să îşi desfăşoare activitatea pe o funcţie de execuţie, din cadrul unei secţii rurale de poliţie, arondată Poliţiei Municipiului Suceava”, a transmis IPJ Suceava.
Conform sursei citate, măsura a fost dispusă în virtutea respectării principiilor deontologiei profesionale şi pentru asigurarea cadrului legal optim, în vederea desfăşurării cercetărilor în dosarul penal vizând o faptă de ucidere din culpă.
„Poliţia Română este un garant al respectării legii, dar şi al normelor deontologice, astfel de măsuri dispuse având rolul de a întări încrederea populaţiei în instituţie şi de a înlătura orice dubii privind abordarea profesionistă, imparţială şi obiectivă a tuturor problematicilor din sfera de competenţă”, a adăugat Poliţia.
***
Dacă ai gânduri suicidale sau cineva apropiat trece printr-o astfel de criză, poți apela unul dintre următoarele numere de telefon:
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la sos@antisuicid.ro,
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop.
În cazul în care simți că sinuciderea este iminentă, apelează de urgență 112.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
AndreyRlz • 15.08.2024, 13:19
Incredibil dar ancheta omorului/suicidului o fac tot subordonarea polițistului sef, și dacă fata a rămas fără telefon din cauza lui și nu se spune cine a identificat o moarta pana la urma nu este ceva suspect? Ar trebui trimisa o echipa din alt oraș o echipa de criminalisti sa preia ancheta, și neapărat sa se facă autopsie și dosar penal. Doar se știe ca a mai fost în trecut celebrul Caz Cioacă și celebrul caz Dincă
HOPAHPO • 15.08.2024, 10:06
Cand a fost redistribuit in alt departament , speram ca au post recuperate si aféctele persoanei decedate . Avand telefonul ei , acest militian putea sa stearga conversatii sau mesaje care il inculpau . Stiind legatura dintre cei doi , el nu avea dreptul de a se prezenta si a ancheta un caz de sinucidere .Dar cum militia este stapana , acesti haidamaci isi pun practicile in aplicare si scapa de orice culpa . La fel aici trebuie vazut de cand acest militian avea legaturi cu acea fata . daca vorbim de perioada cand ea era minora , situatia se complica .