Andreea B., o fată de numai 14 ani, a născut, zilele trecute, un băieţel, iar tatăl copilului este nimeni altul decât un băiat de clasa a VIII- a, cu un an mai mare decât ea. “Pacienta intrase deja în travaliu când a ajuns la spital. A născut câteva ore mai târziu, prin cezariană, un băieţel de 2.400 de grame, iar acum ambii sunt bine”, ne-a spus managerul Spitalului Municipal Filantropia Craiova, dr. George Bogdan Ungureanu.
Până să-i vină sorocul, atât mama, cât şi tatăl bebeluşului au venit la cursuri, însă când va începe şcoala, conducerea instituţiei va decide soarta lor. “Consiliul de administraţie al şcolii va hotărî ce se va întâmpla pe viitor cu cei doi copii, dacă vor mai putea urma cursurile acolo”, a declarat inspectorul general al ISJ Dolj, Mihaela Moţăţeanu.
În aceeaşi zi, alţi doi minori din acelaşi judeţ formau deja o familie destrămată. Alexandra I., o fată de 16 de ani, din Sălcuţa, a născut şi ea o fetiţă, însă iubitul ei, care are tot 16 ani, a părăsit-o înainte ca bebeluşul să vină pe lume.
Nici una dintre fete nu doreşte să păstreze copilul, aşa încât cei doi micuţi vor îngroşa şi ei rândurile orfanilor.

Secţie de pediatrie în maternitate

Avalanşa de mame minore care ajung să nască la Maternitatea din Botoşani i-a adus judeţului din nordul Moldovei un adevărat record negativ.


Medicii de aici spun că astfel de situaţii au devenit extrem de frecvente în ultimii ani şi că, în medie, la două zile, se înregistrează câte o naştere în rândul minorelor. Reprezentanţii spitalului consideră că unitatea sanitară ar trebui să fie dotată şi cu o secţie de pediatrie, în condiţiile în care în judeţ sunt peste 1.000 de tinere sub 18 ani care au născut unul sau chiar doi copii.
“Am încercat să le sugerăm celor de la minister înfiinţarea unei secţii de pediatrie, pentru că avem nu un pacient minor, ci doi, şi de multe ori mama vine şi cu alte afecţiuni ce necesită tratament de specialitate”, ne-a declarat medicul Maria Olaru, managerul general al Maternităţii Botoşani. (Florin Radu)

Urmărește-ne pe Google News