Un glonț „rătăcit”, după cum a confirmat jandarmeria și parchetul, a ucis o localnică, Melanie Cauffet, 25 de ani. Un adolescent de 17 ani, cu permis de vânătoare, se află în custodia poliției, fiind acuzat de omucidere din neglijență. Aflat în stare de șoc, el nici măcar n-a putut fi audiat și are nevoie de sprijin psihologic.

Potrivit unui test, vânătorul nu se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor. 

Acum, politicienii și ecologiștii din Franța cer interzicerea vânătorii în weekend și în timpul vacanțelor școlare.

Bérangère Abba, 45 de ani, ministru delegat pentru biodiversitate, a vorbit pe Twitter despre o „dramă intolerabilă și inacceptabilă”. Ea a adăugat „investigațiile sunt în desfășurare, vor urma decizii pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple niciodată”.

Tânărul vânător a obținut permisul la vârsta de 16 ani, a subliniat Abba, „poate că accidentul a fost o chestiune de experiență. Dar este necesară actualizarea și utilizarea aplicațiilor care arată unde are loc o vânătoare”.

„Câți oameni vor muri înainte să decidem să reglementăm vânătoarea?”, a reacționat și David Belliard, 43 de ani, liderul Partidului Verde „Cel puțin, ar trebui să interzicem vânătoarea în weekend și în vacanțele școlare, acum!”, a declarat el.

Franța este țara din Europa cu cei mai mulți vânători. Aproximativ patru milioane au permis de vânătoare. De asemenea, Franța este singura țară europeană în care vânătoarea poate fi practicată în fiecare zi în timpul sezonului.

3.325 de accidente de vânătoare în Franța din 2000 încoace, 421 de persoane fiind ucise.

Foto cu caracter ilustrativ

 
 

Urmărește-ne pe Google News