Femeia era decapitată, dar și alte bucăți din corpul ei – un picior și un braț – fuseseră tăiate, a anunțat lanazione.it. Pompierii au fost chemați în strada Cascina dei Prati printr-un telefon care anunța un incendiu la o ghenă de gunoi.
Nu se știe numele victimei
Lângă corp a fost găsită și o sticlă cu gaz, din care s-a folosit probabil pentru incendierea cadavrului. La fața locului au fost chemați imediat anchetatorii care au preluat cadavrul. Dată fiind violența extremă a crimei, oamenii legii caută un om care a încercat să mutileze victima încât aceasta să nu mai fie recunoscută.
Prima prioritate a oamenilor legii este să descopere identitatea victimei, iar apoi se vor căuta și urme care să indice criminalul. Cadavrul a fost transportat la medicina legală pentru efectuarea autopsiei, pentru a se stabili exact când și de ce a murit femeia.
Cel care a anunțat pompierii a declarat că focul a fost pus intenționat, fiind evident că cel care l-a aprins a vrut să scape de acest cadavru.