Polițiștii au fost alertați să intervină marți seara în zona Spitalului de Recuperare din Iași, unde a persoană a fost declarată decedată.

„Este vorba despre o persoană de sex feminin, de 62 de ani, domiciliată în municipiul Iaşi. Ar fi fost adusă la unitatea medicală cu o maşină particulară, deocamdată nu ştim dacă a fost şi internată cu forme legale. Când a ieşit din incinta spitalului a căzut, i s-a făcut rău. Echipajul de pe Ambulanţă a sosit la faţa locului şi a constatat decesul din cauza unui stop cardio-respirator. În cauză au fost demarate cercetări pentru a se stabili cauzele decesului”, a declarat Beatrice Romanescu, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi, conform Mediafax.

O femeie a murit în fața Spitalului de Recuperare din Iași. Moartea suspectă este anchetată
sursă foto: Bună Ziua Iași

O anchetă a fost demarată și la nivelul Spitalului Clinic de Recuperare din Iași, în fața căruia femeia a murit. Potrivit medicilor, ea nu era pacienta spitalului.

Pacienta a fost externată dintr-un alt spital, posibil în cursul zilei de astăzi, dar trebuie să cercetăm acest lucru. Ea avea foarte multe afecţiuni. Avea diabet zaharat, obezitate, bronhopneumopatie cronică obstructivă, hipertensiune, cardiopatie ischemică, sindrom de apnee de somn.

Doru Baltag, directorul medical al Spitalului de Recuperare din Iaşi
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Medicii vor să afle cât timp a trecut de la ultima internare a femeii până la momentul în care a ajuns în curtea Spitalului de Recuperare, dar și cât timp s-a scurt din momentul solicitării doctorului până în cel al intervenției efective.

Legiștii urmează să stabilească în urma necropsiei cauzele decesului femeii.

foto: Ziarul de Iași

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI