Femeia a vrut să scurteze drumul și a luat-o direct prin apă, dar apa învolburată a luat-o și femeie nu s-a mai putut salva, a anunțat curier.ro

Localnicii au sunat la 112 să anunțe că Ioana Tudorii s-a înecat în apă. O vecină a găsit-o cu fața în jos. De obicei, pârâul nu este foarte adânc, dar, din pricina ploilor torențiale, a venit o viitoră și femeia n-a mai avut nicio șansă.

În urmă cu fix trei ani, Ioana Tudorii şi-a pierdut fiul, care a murit înecat în același pârâu. „Mi-a decedat întâi soţul, în duminica Paştilor! La o săptămînă după soţ, în duminica Tomii, mi-a murit şi fratele. Şi acum, după trei ani, a murit ea! Nici nu a împlinit fratele trei ani, pe 8 mai, a murit, tot înecat în pârâu”, a povestit fiica victimei.

A mai căzut în apă, dar au salvat-o niște copii

Ioana Tudorii a fost atât de afectată încît a picat în patima băuturii. Zilnic, mergea la magazinele din sat şi consuma alcool. 

Ca să ajungă acasă, Ioana Tudorii era nevoită să traverseze pârâul pe o bârnă îngustă din lemn. Puntea amplasată de autorităţi era la distanţă mare, de aproximativ doi kilometri şi bătrâna folosea scurtătura.

S-a mai aflat în pericol de a muri înecată. „Ea a mai scăpat o dată în apă. Au scos-o nişte copii. Ea dacă a fost băută şi a căzut în apă, aia a fost! A luat-o gârla, nu a mai avut putere să se ridice, bătrâna, apa a fost mare că a plouat şi uite aşa am găsit-o moartă”, a mai spus fiica bătrânei.


VIDEO | „EU contez, EU votez”! Libertatea a găzduit prima dezbatere electorală din redacția unui ziar din România

 
 

Urmărește-ne pe Google News