Tragedia s-a produs în momentul în care un șofer de autobuz, de 60 de ani, a frânat brusc pentru a evita coliziunea cu un autovehicul condus de un bărbat de 63 de ani. Șoferul autoturismului ar fi încercat să schimbe brusc și fără semnale de avertizare direcția de deplasare.

Potrivit informațiilor furnizate de Poliția județeană Dâmbovița, „Cercetările preliminare indică faptul că un bărbat, de 60 de ani, din comuna Văleni-Dâmboviţa, în timp ce ar fi condus un autobuz pe bulevardul Mircea cel Bătrân, în Târgovişte, pentru a evita o coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 63 de ani, care ar fi încercat să schimbe direcţia de deplasare, ar fi frânat brusc, moment în care, din nefericire, o femeie, de 76 de ani a decedat, iar alte două pasagere din autobuz, de 71 şi 72 de ani, au fost rănite”.

Cele două victime rănite au fost transportate la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii acestui tragic accident.

Urmărește-ne pe Google News