Cuprins:
„Am intrat în panică și am încercat să anulez”
Claire Howard, profesoară de limba engleză, a vizitat Polonia, Franța, Germania, Spania și chiar Elveția. Totul a început după ce a aflat de acest trend în materie de călătorie de pe un grup de Facebook.
Howard, în vârstă de 47 de ani, a plătit aproape 3.100 de euro pentru toate escapadele. Deși se alesese cu o frică de zbor după ce a experimentat turbulențe în drum spre Singapore, pe când avea doar 21 de ani, femeia a vrut să-și depășească această teamă. Ea a rezervat prima escapadă de o zi în luna ianuarie a anului trecut, iar prima destinație aleasă a fost Geneva.
„După o seară în care am navigat pe internet, am rezervat o excursie. Am decis să merg de una singură și m-am gândit: «Dacă pot face asta, atunci pot face orice»”, a spus femeia din Solihull, Marea Britanie, pentru SWNS.
„Când m-am trezit a doua zi dimineață, în lumina rece a zilei, am intrat în panică și am încercat să anulez. Dar era o taxă de anulare de 40 de lire sterline și cheltuisem doar 42 de lire sterline pe zbor, așa că am decis să merg. Am fost foarte neliniștită, dar și foarte entuziasmată. Sentimentul de după, când m-am întors, a fost uimitor, eram atât de entuziasmată”, a mărturisit ea.
Claire Howard are programată o vacanță și în București
În acest an, profesoara de engleză are de gând să plece de șase ori în vacanță, având deja programată o excursie la București.
Înainte de aceste scurte vacanțe, profesoara de engleză lua diazepam pentru a putea face față unei călătorii cu avionul. Însă, în urmă cu doi ani, viața ei s-a schimbat radical: a suferit o histerectomie preventivă, după ce a descoperit că are gena BRCA1.
După intervenția chirurgicală, Claire Howard a lucrat doar patru zile pe săptămâni și a hotărât că este momentul să-și învingă teama de zbor în ziua ei liberă.
„Nu voiam să-mi petrec ziua liberă gătind sau făcând curățenie, și atunci am văzut grupul Extreme Day Trips. Am decis să profit de ziua mea liberă pentru a pleca în 12 excursii timp de 12 luni.
Aveam de gând să mă forțez să mă urc într-un avion o dată pe lună. Dacă eram acolo doar pentru o zi, nu aveam timp de pierdut stresându-mă în legătură cu zborurile”, a mai dezvăluit ea.
Pe lângă faptul că a scăpat de teama de a zbura, femeia a reușit să trăiască momente frumoase alături de cei doi copii ai săi, Henry, 17 ani, și Caelia, 16 ani.