„Azi, 30.05.2024, în jurul orei 8.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitaţie pe care o avea femeia şi a remarcat că aceasta vorbea pe un ton ameninţător, aşa că a legitimat-o şi i-a inspectat bagajele, găsind în sacoşa femeii un cuţit de peste 30 cm lungime”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Femeia i-a explicat jandarmului că a venit înarmată „ca să o sperie pe o grefieră” cu care avea un conflict, iar omul legii a sunat imediat la Inspectoratul de Jandarmi Constanţa. Colegii săi au ajuns rapid la Curtea de Apel, au reținut-o pe femeie şi au predat-o Poliției.

Codul Penal prevede la articolul 372 că „portul, fără drept” al unui cuțit „în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral” este pedepsit fie cu închisoare de la 1 la 3 ani, fie cu amendă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

K476   •   01.06.2024, 01:30

Avem si o poza a ei? De ce nu avem poze cu toti infractorii?

Violeta66   •   31.05.2024, 12:49

Si....? Nu primeste inchisoare .... "ca sa dam exemplu"?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pensionarii cărora poștașii le iau înapoi deciziile de recalculare. „M-am bucurat câteva zile. Apoi a venit poștărița”
Știrileprotv.ro
Pensionarii cărora poștașii le iau înapoi deciziile de recalculare. „M-am bucurat câteva zile. Apoi a venit poștărița”
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro

Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
Libertateapentrufemei.ro
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
”Marea de la munte”. Locul unic din România unde apa are culoarea smaraldului. Cei care vin aici rămân impresionați de peisajele minunate
FANATIK.RO

Fiul lui Ion Țiriac intervine în scandalul de dopaj al lui Jannik Sinner: „E extrem de tulbure! E total nedrept”
GSP.RO

Cinci zodii vor avea noroc triplu din 1 septembrie. Opulență, fericire și șanse uriașe în viețile acestor nativi

Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro

"Las-o gravidă și trimite-o acasă!" Cum îşi pedepseau fraţii Tate victimele: fetele traficate, ameninţate inclusiv cu violul
Observatornews.ro
"Las-o gravidă și trimite-o acasă!" Cum îşi pedepseau fraţii Tate victimele: fetele traficate, ameninţate inclusiv cu violul
Horoscop 24 august 2024. Taurii simt azi nevoia să fie sursa inițiativelor benefice pentru toți, să dăruiască și să ajute din preaplinul inimii lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI