„Azi, 30.05.2024, în jurul orei 8.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitaţie pe care o avea femeia şi a remarcat că aceasta vorbea pe un ton ameninţător, aşa că a legitimat-o şi i-a inspectat bagajele, găsind în sacoşa femeii un cuţit de peste 30 cm lungime”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Femeia i-a explicat jandarmului că a venit înarmată „ca să o sperie pe o grefieră” cu care avea un conflict, iar omul legii a sunat imediat la Inspectoratul de Jandarmi Constanţa. Colegii săi au ajuns rapid la Curtea de Apel, au reținut-o pe femeie şi au predat-o Poliției.

Codul Penal prevede la articolul 372 că „portul, fără drept” al unui cuțit „în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral” este pedepsit fie cu închisoare de la 1 la 3 ani, fie cu amendă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News