Sara Page, în vârstă de 54 de ani, a mers cu Freyja la veterinar când a simțit niște noduli în zona mameloanelor câinelui. Animalul suferea de o formă de cancer la sân, iar medicul îi mai dădea șase luni de viață, scrie metro, citat de Digi24.ro.
La scurt timp, Sarei i-a fost descoperită și ei o tumoare la sânul stâng. În timpul tratamentului s-a temut că animalul va muri înaintea ei.
„Era o soartă atât de crudă ca amândouă să ne luptăm cu cancerul la sân în același timp. Mă tot gândeam de ce ni se întâmplă nouă una ca asta”, a spus Sara.
„Chiar cred că animalele au un al șaselea simț. Cred că Freyja a supraviețuit pentru a mă ajuta să trec curajoasă prin lupta cu cancerul. Dacă murea, nu știu ce m-aș fi făcut fără ea. M-aș fi simțit atât de singură! Câinele ăsta este cel mai bun prieten al meu și am nevoie să îmi fie alături”, a mărturisit femeia.
Woman who battled breast cancer alongside her dog reveals the pairs remarkable story of survival – @rosamcmahon's story on @MailOnlinehttps://t.co/xWSSFPswpF
— PA Real Life (@PA_Real_Life) February 9, 2018
Sara a descoperit tumoarea, după ce câinele i-a sărit pe piept și a mușcat-o ușor de sânul stâng. Atunci, femeia și-a amintit să-și facă o programare pentru mamografia pe care o tot amânase, notează sursa citată.
În tot acest timp, medicii veterinari o operaseră deja pe cățelușa Freyja. Cancerul se răspândise, însă, și la noduli, iar chimioterapia nu mai era eficientă. Atunci, veterinarul i-a spus Sarei să-și ia animalul acasă pentru că mai are șase luni de trăit.
După alte șase luni, câinele nu părea să se simtă rău, așa că a fost operat pentru îndepărtarea celorlalte tumori. Medicii au avertizat că Freyja nu s-a vindecat deoarece metastazele erau încă prezente pe ganglionii limfatici.
„Nu știm ce viitor are Freyja, pentru că încă e bolnavă de cancer, dar nu arată niciun semn al bolii. Ea chiar este un câine care a supraviețuit în ciuda tuturor obstacolelor. E un superstar”, spune Sara.
Citește și Un român care lucrează pentru Google își caută familia pe Facebook. Părinții l-au abandonat într-o gară din Bihor acum două decenii