„Poliţia a fost chemată de serviciile de urgenţă duminică la ora 15:34 pentru o agresiune la Speakers Corner din Hyde Park”, a precizat, duminică seara, poliția metropolitană din Londra, într-un comunicat.
În videoclipuri distribuite pe reţelele de socializare, o persoană îmbrăcată în negru este văzută apropiindu-se de o femeie care poartă un tricou pe care scrie „Charlie Hebdo”. Mai multe persoane intervin pentru a opri atacatorul.
Poliţia a precizat că a găsit un cuţit în apropierea locului faptei în urma unei percheziţii şi a cerut martorilor să o contacteze, cerând între timp să nu se facă „speculaţii cu privire la motivul atacului”.
„Suntem în primele stadii ale anchetei noastre şi lucrăm din greu pentru a găsi persoana responsabilă”, a transmis poliția.
12 persoane au fost ucis în 7 ianuarie 2015, la Paris, după un atac terorist asupra redacției reviste satirice Charlie Hebdo. Frații Kouachi, care au comis atacul, au vrut să se răzbune astfel pentru că revista a publicat mai multe caricaturi cu profetul Mahomed.