Cel care a condus echipa medicală care a operat tumora a fost managerul Spitalului de Neurochirurgie, medicul neurochirurg Lucian Eva, potrivit Agerpres.
Doctorul a declarat, marţi, că pacienta este în vârstă de 65 de ani, este din judeţul Suceava și a fost internată în urmă cu zece zile la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi după ce a fost diagnosticată cu glioblastom (tumoră cerebrală – n.r.). În urma testelor făcute la Spitalul de Neurochirurgie, ea a fost diagnosticată pozitiv şi cu virusul COVID-19.
“Am operat primul pacient cu tumoră cerebrală infectat cu virusul COVID-19, cu succes. A fost o operaţie unică pentru întreaga echipă, care a durat trei ore.
A fost o intervenţie chirurgicală aparte şi, am putea spune, chiar sub presiune. Asta din cauza faptului că am fost nevoiţi să purtăm combinezoane şi echipamente de protecţie speciale, în contextul infecţiei cu virusul COVID-19”, a explicat Lucian Eva, potrivit sursei citate.
Medicul a mai precizat: “În sala de operaţie au fost şapte cadre medicale. Ele au fost instruite impecabil, toate procedurile de pregătire şi intervenţie fiind respectate cu stricteţe, iar într-un final eforturile noastre au fost încununate de succes”.
Intervenţia s-a terminat aseară (luni seară – n.r.) la 22.30. În ciuda faptului că am fost costumaţi cu toţii ca nişte cosmonauţi, a fost o intervenţie emoţionantă pentru întreaga echipă”.
Lucian Eva a explicat că intervenţia chirurgicală nu putea fi amânată, starea de sănătate a pacientei fiind precară încă de la prima zi de spitalizare. În cazul în care nu ar fi fost operată în cel mai scurt timp, femeia risca să moară, potrivit acestuia. Intervenţia chirurgicală a fost făcută cu ajutorul tehnologiei ultraperformante, unică în ţară.