Bătrânica a început cursurile Universității Brescia din Kentucky, în 1957, la vârsta de 40 de ani, însă aceasta nu a reușit să o termine și să-și ia diploma de absolvire, lucru l-a regretat toată viața. Și asta, în ciuda faptului că luase destule credite la universitatea din Brescia, ce i-au permis să predea la o școală catolică, de unde a și ieșit la pensie.
Povestea lui Dolly a ajuns și la urechile lui Tracy Naylor, vice-președintele pentru Avansarea instituțională de la Universitatea Brescia, chiar de la fiica centenarei, Jovita Fine, care a fost coelgă la aceeași facultate cu mama ei.
„Imediat i-am verificat foaia matricolă, i-am calculat creditele și am contactat-o să o întreb dacă pot să îi trimit diploma. A fost unul dintre cele mai lucruri pe care am avut oportunitatea să le fac de-a lungul carierei mele”, a declarat Tracy, care a precizat că bătrâna avea destule credite luate pentru a-și încheia studiile și pentru a-și primi diploma de absolvire.
Bătrâna a fost extrem de încântată că, în sfârșit, a rueșit să-și termine studiile la 102 ani.