„Pacienta, născută în 1910, se simte bine. A respectat toate recomandările medicale şi are o mare dorinţă de recuperare”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului în care a fost tratată femeia.
Fiul femeii, în vârstă de 80 de ani, este în continuare internat din cauza COVID-19, au precizat surse din acelaşi spital.
Țară cu o populaţie de 3,7 de milioane de locuitori, Georgia a raportat 7.867 de decese asociate COVID-19 de la începerea pandemiei.
Potrivit bilanțului de luni, Georgia a raportat 1.120 de cazuri noi de COVID-19 şi 61 de decese asociate acestei boli.
Recordul zilnic de decese asociate noului coronavirus s-a înregistrat în această ţară caucaziană pe 2 septembrie, când au fost raportate 81 de decese.
Până luni, potrivit statisticilor oficiale, au primit cel puţin o doză de vaccin 845.420 de persoane, iar 480.613 au fost vaccinate cu schemă completă.
În Georgia se administrează patru vaccinuri anti-COVID-19: Pfizer, AstraZeneca, Sinopharm şi Sinovac.
FOTO: EPA