Deși evenimentul tragic a avut loc în luna iunie, raportul poliției a devenit public în urmă cu doar câteva zile. Helen Davey locuia în nord-estul Angliei, unde avea un salon de înfrumusețare. În momentul în care a murit, femeia de 39 de ani stătea aplecată în zona de depozitare a patului ei, stil otoman (n.red. – cu ladă de depozitare).

Aceste paturi, care pot fi ridicate, sunt o alegere preferată de persoanele în căutare de spații de depozitare. Salteaua s-a prăbușit inexplicabil peste femeie, a afirmat polițistul Jeremy Chipperfield. „Incapabilă să se elibereze, a murit asfixiată. Un piston din cele două ce compun mecanismul era defect”, a precizat Jeremy Chipperfield.

Helen Davey a fost găsită fără viață chiar de fiica sa, Elizabeth. „Am urcat la etaj, ușa de la dormitorul mamei era deschisă. Am văzut-o stând pe spate, cu capul sub pat. Avea picioarele îndoite, ca și cum ar fi vrut să se ridice. Am lăsat tot ce aveam în mână și am încercat să o eliberez. Am reușit doar folosind piciorul ca pârghie”, a precizat adolescenta. „Avea fața albastră și pe gât se vedea clar urma de la cadrul patului. I-am aplicat manevre de resuscitare, dar tot nu respira”, adaugă fiica victimei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Dispare o companie importantă din România. Afacerea va fi vândută cu peste 270 de milioane de euro
FANATIK.RO
Dispare o companie importantă din România. Afacerea va fi vândută cu peste 270 de milioane de euro
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Elle.ro
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon
Observatornews.ro
Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI