Polițiștii bucureșteni au fost chemați în ajutor de o persoană care a sunat la 112.
„Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au acționat imediat pentru salvarea persoanei în cauză și au extras din apă o femeie, în vârstă de 66 de ani. De asemenea, un echipaj al ambulanței i-a acordat primul ajutor, aceasta fiind transportată, ulterior, la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate”, a transmis Poliția Capitalei.
Din primele cercetări, s-a stabilit că în timp ce femeia trecea prin zonă, i s-a făcut rău, moment în care a alunecat în râu, precizează polițiștii.