Localnicii spun că tragedia s-a petrecut imediat după slujba de seară de la biserică, notează Digi24, iar din primele date ale cercetărilor se pare că victima nu s-a asigurat în momentul traversării.
Femeia ar fi traversat drumul, spre un magazin, la câteva zeci de metri distanță de o trecere de pietoni.
Pentru că vizibilitatea era redusă, ea nu a fost observată de șofer care a lovit-o în plin. Impactul a fost atât de puternic, notează sursa citată, încât a dus la moartea victimei.
Un alt accident s-a petrecut cu o zi înainte, în apropiere de Oradea, pe DN76. La Sînmartin, o mașină a ajuns pe câmp în urma unui eveniment rutier. Poliția investighează cauzele producerii acestuia.