„În jurul orei 12.00, în Deva, micro 15, Aleea Streiului, un echipaj SAJ este solicitat să intervină în cazul unei femei de 82 de ani care căzut de la etaj (etajul 4). Echipajul a declarat decesul, pacienta prezentând leziuni incompatibile cu viata”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu, citat de replicahd.ro.
Corpul femeii a fost preluat de medicii legişti, iar Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia.
Oamenii legii vor să afle dacă a fost vorba de un act suicidal sau de un accident.
La sfârșitul lunii iunie, un tânăr de 24 de ani a căzut de la etaj în Constanţa, în timp ce ştergea geamurile.
FOTO: replicahd.ro