Femeia, care în data de 8 mai a fost confirmată ca fiind infectată cu noul coronavirus, a refuzat să fie transportată la spital pentru a fi internată, în ciuda intervenţiei comune a echipajului de ambulanţă trimis la faţa locului, a poliţiştilor şi a primarului din localitate.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud a transmis că în acest caz a fost deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Primarul comunei Măgura Ilvei, Valer Avram, a declarat, pentru Agerpres, că autorităţile au încercat timp de trei ore, în cursul zilei de vineri, să o convingă pe bătrână să fie internată în spital, pentru a primi tratamentul adecvat, având în vedere că suferă şi de alte boli, dar aceasta a refuzat.

Femeia locuieşte în casă alături de fiica şi nepotul său, care se află în izolare, în timp ce ginerele s-a autoizolat la o altă adresă, unde are un teren agricol pe care îl lucrează.

Potrivit primarului, femeia de 83 de ani care a refuzat internarea este contact al unei alte persoane din comună confirmate cu Covid-19, care a vizitat-o. Mai mult, fiul femeii de 83 de ani, care locuieşte tot în comună, dar în alt imobil, a fost deja internat în spital, fiind suspect de infectare cu noul coronavirus.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi, a precizat că femeia de 83 de ani a semnat documentele prin care confirmă că nu doreşte să fie transportată la spital şi că în zilele care au urmat nu au mai fost primite solicitări pentru această persoană.

Urmărește-ne pe Google News