Femeia din Zlatna, județul Alba, a vrut să știe cât are de plată la taxe și impozite, a trimis o rudă la Primăria Zlatna pentru a afla cât are de plătit la impozite în anul 2022, însă când aceasta a ajuns acolo a primit din partea angajaților un document, intitulat „Notificare de plată”.
Deși documentul nu este semnat, acesta conține datele de indentificare ale femeii, ce taxe are de plătit către Primăria Zlatna, dar și un număr de înregistrare „6161 din 14.01.2022”.
Însă când a citit notificarea de plată, a rămas șocată: În dreptul numelui ei, pe notificarea de plată apare mențiunea „DECEDAT”. Chiar de două ori: atât în partea de sus a documentului, cât și în partea de jos, scrie Alba24.
Primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran a declarat pentru sursa citată că incidentul s-a întâmplat din cauza unei erori a unui program.
Acesta a explicat că programul care le ajută pe angajatele primăriei să scoată evidențele cetățenilor a dat o eroare și a trecut-o la categoria celor decedați pe femeia care a solicitat documentul.
Reprezentații administrației locale au declarat că eroarea de sistem se va remedia în scurt timp.