Incidentul a avut loc luni seară, în localitatea Hilișeu Horia. Potrivit presei locale, femeia de 50 de ani a fost împușcată mortal de soțul său, din greșeală.

În timp ce cei doi soți se aflau în locuință, la un moment dat bărbatul a luat arma de airsoft pe care o deținea, iar în timp ce o manevra, aceasta s-a declanșat, iar glonțul s-a oprit în gâtul nevestei, scrie presa locală.

Potrivit sursei citate, ei s-au întors recent dintr-o vacanță și nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie, mai scrie Botoşani News.

Ce a transmis Poliţia

„La data de 4 septembrie 2023, în jurul orei 20:00, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 50 de ani, din comuna Hilișeu Horia a fost găsită în stare de inconștiență în locuință. Aceasta prezenta o plagă împușcată la nivelul gâtului, ulterior fiind constatat decesul de către cadrele medicale”, a transmis IPJ Botoşani.

Potrivit sursei citate, în camera în care se afla cadavrul a fost descoperită o armă cu aer comprimat.

„În camera în care se afla victima a fost descoperită o armă neletală, cu aer comprimat pentru tir sportiv. Din primele verificări s-a stabilit faptul că arma respectivă era procurată dintr-o altă țară si introdusă în România de o cunoștință a familiei victimei, fiind utilizată pentru a alunga animalele sălbatice din apropierea gospodăriei. Arma este din categoria celor supuse autorizării, însă proprietarul nu era autorizat în acest sens”, au explicat polițiștii.

Poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi contrabandă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News