Cuprins:
11.000 de lei au dispărut din cont
Hoțul, un tânăr de 21 de ani din Suceava, a fost prins de polițiști. El comandase telefoane cu banii furați.
Pe 5 noiembrie, o brăileancă de 44 de ani a postat o bicicletă pe un site dedicat vânzărilor online.
Tânărul de 21 de ani i-a transmis femeii din Brăila că vrea să cumpere bicicleta. El i-a trimis un link, iar femeia a introdus datele bancare. Peste 11.000 de lei au fost retrași din contul victimei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au dat de persoana care a trimis linkul. Cu suma furată, bărbatul a comandat două telefoane mobile.
Polițiștii l-au prins pe hoț pe 8 noiembrie, în Suceava, în timp ce ridica de la curier cele două telefoane comandate cu banii furați. La percheziția efectuată acasă, au fost găsite 220 de euro, 800 de lei, un laptop și un contract de amanet.
„În această după-amiază, sâmbătă, 9 noiembrie, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis polițiștii.
Cum să ne ferim de înșelăciunile din mediul online
IPJ Brăila a transmis și un avertisment legat de infracțiunile din mediul online.
„Vă rugăm să țineți cont de următoarele recomandări:
- Nu accesați linkuri sau atașamente din surse necunoscute!
- Fiți atenți la exprimarea interlocutorilor în scris, precum și la corectitudinea gramaticală a textului!
- În cazul în care ați accesat linkul, este vital să vă adresați cât mai repede băncii emitente a cardului, pentru a bloca cardul și eventuale tranzacții ilicite din cont.
- Ulterior, dacă ați suferit pagube materiale, adresați-vă celei mai apropiate secții de poliție sau apelați 112!”, au precizat polițiștii din Brăila.