Alarma a fost dată azi în jurul orei 13.00. Din primele date, femeia de 47 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 12 al blocului în care locuia. Incidentul a avut loc într-un bloc din Pantelimon, iar cei care au sunat la 112 au fost vecinii femeii.

La fața locului au ajuns pompierii, polițiștii și medicii.

Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă. Anchetatorii iau în calcul varianta sinuciderii, pentru că aceasta ar fi lăsat un bilet, au declarat surse din anchetă pentru Libertatea.

Știre în curs de actualizare.


Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.

Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News