Bărbatul și cei doi copii au ieșit din autoturism și nu au avut probleme medicale, însă femeia a rămas încarcerată. Pentru extragerea ei au intervenit pompierii militari cu o autospecială și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

Mașina în care a murit femeia

Potrivit Poliției, șoferul, un bărbat de 44 ani din București, aflat în concediu cu familia, soția și doi copii minori, conducea autoturismul din direcția Iacobeni către Vatra Dornei, iar la km 153, de pe versantul din partea stângă a direcției de mers, din cauza vântului, un arbore s-a rupt și a căzut pe capota autoturismului.

În urma impactului, femeia aflată pe locul din dreapta față a murit, iar autoturismul a fost avariat.

Tot joi, doi brazi au căzut în orașul Gura Humorului și au afectat ușor gardul unei gospodării și colțul unei case.

Totodată, în cădere, arborii au rupt și fire ale rețelei electrice din zonă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News