Potrivit Asia One, tânăra, pe nume Ma, a decis să-și vândă gemenii pentru că avea datorii foarte mari, dar și pentru a-și putea achiziționa un telefon inteligent. Părinții acesteia au refuzat să-i acorde ajutporul din cauză că tânăra rămăsese însărcinată fără să fie căsătorită.

De asemenea, tatăl bebelușilor a refuzat să aibă grijă de micuți și să o ajute pe tânără. Bărbatul s-a întors la partenera lui abia după ce a aflat că aceasta a vândut gemenii contra sumei de 65.000 de yuani, aproximativ 12.600 de dolari.

Vânzarea s-a făcut în septembrie anul trecut, însă abia acum poliția a reușit să dea de urma părinților bebelușilor.

Copiii au ajuns la două familii diferite din provincia Anhui, însă acum au fost recuperați și se află în grija bunicilor.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News