Familia doljencei, în vârstă de 59 ani, a reclamat dispariția acesteia marți, în jurul prânzului. Imediat, s-a declanșat o anchetă, iar mai multe echipe de voluntari au plecat în căutarea femeii.

Doljeanca locuia în apropiere de un pârâu, împreună cu soțul și socrii săi.

“S-au efectuat cercetări și la locuința pe care persoana diepărută o are pe raza municipiului Caiova, însă nu a fost găsită. Cercetările au continuat la nivelul postului de poliție Terpezița”, a declarat Mihaela Gârd, purător de cuvânt al IPJ Dolj.

În cursul dimineții de miercuri, echipele locale de căutare au observat cadavrul femeii în albia pârâului Terpezița.

“La fața locului s-a intervenit cu o barcă pneumatică, cadavrul a fost recuperat și predat autorităților competente”, a declarat Tania Vâlceanu, purtător de cuvânt al ISU Oltenia.

Polițiștii din localitate au solicitat intervenția cadrelor Institutului de Medicină Legală Craiova pentru efectuarea necropsiei.

Citește și: REPORTAJ/Mesajul tulburător al unei bătrâne de vârsta României Mari: ”Să se găsească un conducător care să ne aducă acasă copiii” (VIDEO)

 
 

Urmărește-ne pe Google News