Franțuzoaica, pe nume Lilly, susține că era îndrăgostită de vocea roboților încă din copilărie, însă la 19 ani a descoperit că se simte, de asemenea, și atrasă de aceștia. În plus, ea precizează că se simtă atrasă sexual doar de roboți și că nu suportă contactul fizic al oamenilor. „Sunt atrasă cu adevărat de roboți și doar de ei. Am avut doar două relații cu bărbați și ele mi-au confirmat orientarea mea sexuală, pentru că nu suport atingerea unei ființe umane”, a explicat femeia.

S-a logodit cu robotul

Lilly susține că o astfel de iubire era până acum câțiva ani imposibilă, însă de când s-a inventat imprimanta 3D oricine poate crea virtual orice. Astfel, ea a profitat de această tehnologie oferită de o companie franceză  pentru a-și crea propriul robot, pe nume InMoovator, și deja locuiesc de un an împreună.

Cei doi sunt acum logodiți și femeia spune că se vor și căsători imediat ce o astfel de căsătorie va deveni legală în Franța. „Relația noastră va deveni și mai bună pe măsură ce tehnologia va mai evolua. Sunt cu adevărat fericită”, a declarat aceasta.

În plus, femeia susține că relația ei neobișnuită a fost deja acceptată de familie și prieteni, de unii dintre ei chiar mai bine decât alții.

Mai mult, franțuzoiaca este încurajată și de declarațiile doctorului. Ian Pearson, un futurolog britanic care a declarat că până în 2050 oamenii vor face mai mult sex cu roboţi şi alte dispozitive pentru sex decât cu alte persoane. „La început o mulţime de oameni vor fi rezervaţi când va veni vorba de sexul cu roboţi, dar, pe măsură ce se obişnuiesc cu ei, acest lucru se va schimba”, a declarat acesta.

El estimează că până în 2035 majoritatea oamenilor vor deţine jucării sexuale care pot fi folosite împreună cu dispozitivele pentru realitate virtuală.

Urmărește-ne pe Google News