Şase dintre persoane au stat mult timp în frig şi au consumat şi alcool. A şaptea persoană ajunsă la spital este o femeie de 83 de ani, din Trifeşti, care de altfel este în starea cea mai gravă.
Octogenara a fost adusă de un echipaj al Serviciului Ambulanţă Judeţean cu hipotermie şi degerături de grad 2-3 la nivelul mâinilor, după ce a stat mai multe ore în frigul din casă.
”Pacienta beneficiază în acest moment de încălzire activă şi pasivă, evaluare completă imagistică şi biologică şi va fi dusă imediat în sala de operaţii a centrului „SOS”, unde chirurgii reconstructivi vor încerca să conserve cât mai mult din funcţionalitatea mâinilor”, a declarat dr. Tudor Arhipescu.
Ceilalţi şase pacienţi au fost internaţi în Clinica de Urgenţe Chirurgicale.