Tragedia din blocul aflat în localtatea Măgurele, judeţul Ilfpv s-a consumat acum trei zile după o ceartă ce a început între pereţii locuinţei celor doi protagonişti ai poveştii sângeroase.

Familia nu avea bani pentru că bărbatul nu lucra

Bărbatul în vârstă de 37 de ani era, potrivit spuselor venicilor, în depresie, după ce soţia, ce avea numai 41 de ani îi tot reproşa că nu se angajează. Nu era zi în ultimele săptămâni în care cei doi, părinţii unei copile de numai patru ani, să nu se certe.

A ucis-o cu un cuţit sub ochii vecinilor

Acum trei zile, lucrurile au degenerat, iar bărbatul a pus mâna pe un cuţit şi a înjunghiat-o pe femeie chiar pe casa scării blocului în care locuiau. Martori ai tragediei au fost şi două vecine în vârstă care au văzut cum criminalul înfige pumnalul în trupul plăpând al femeii. După atac, asasinul a încercat să se sinucidă. El a ajuns în stare gravă la spital şi, acum, se află în comă. Bărbatul va fi cercetat pentru omor.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News