Sheela Devi, o femeie de 40 de ani din India, a fost dusă de polițiști la Spitalul Colegiului Medical Jawaharlal Nehru (orașul Aligarh, statul Uttar Pradesh), după ce înghițise acid sulfuric, potrivit cadrelor medicale.
Acolo, medicii au încercat să elimine otrava din stomacul pacientei cu o țeava de aspirație. Doar că, în urma unei reacții chimice, gura femeii a luat foc, ceea ce ulterior a dus la moartea sa, rănile fiind foarte grave, relatează dailymail.co.uk.
Când medicii au introdus tubul pentru a-i pompa stomacul, flăcările i-au izbucnit din gură. Directorul spitalului crede că acidul a reacționat cu aerul sau acidul gastric și a provocat „explozia”. Acesta spune că acesta a fost primul accident de acest gen din istoria medicală.
„Ar putea fi o posibilitate ca ea să fi consumat fosfat de aluminiu, care a eliberat gaz fosfină în plus față de oxidul de aluminiu și alte gaze”, a spus el.