Cazul înfiorător a avut loc în orașul Codlea, județul Brașov. În noaptea de 7 spre 8 martie, un bărbat a declanșat un scandal monstru. Beat fiind, omul și-a lovit soția cu toporul în spate și în piciorul stâng.
„În momentul în care a fost lovită cu toporul, femeia ţinea în braţe un copil de un an. Aceasta s-a dezechilibrat şi, în cădere, a fost rănit şi copilul. Ambii au fost transportaţi la spital, femeia cu fractură la piciorul stîng, având nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale, iar copilul cu fractură de claviculă stîngă, având nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale”, a declarat prim-procurorul Carmina Reit de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Braşov, pentru MonitorulExpres.
La scena desprinsă parcă dintr-un film de groază a asistat și celălalt copil al cuplului, un minor de doar șase ani.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru violență în familie.