Elkabbass a susținut că dr. Nick Morris i-a pus diagnosticul de cancer ovarian, după ce a efectuat o serie de teste la clinica acestuia din Londra, în 2017.

Apoi, în 2018, femeia a creat o pagină GoFundMe pentru a strânge bani pentru medicamentele împotriva cancerului.

Pe respectiva pagină era prezentată o imagine a lui Elkabbass întinsă pe un pat de spital. Procuratura susține că poza a fost făcută în urma unei operații de rutină pentru îndepărtarea vezicii biliare.

Procurorii care au deschis cazul au arătat că Nicole a folosit banii strânși astfel:

  • 4.000 de lire pe bilete la meciurile echipei de fotbal Tottenham;
  • 3.200 de lire pentru cumpărături;
  • 10.000 de lire pentru pentru călătorii la Barcelona și la Roma.
  • 30.000 de lire, dintre care o mare parte din banii strânși prin campanie, pe bingo online, pariuri la William Hill și mize la cazinoul Grosvenor din Broadstairs, Kent.

Elkabbass, fost consultant de modă, a declarat instanței că ea “credea cu adevărat” că se află într-un stadiu avansat al bolii și a spus că drumurile în străinătate fuseseră chiar pentru tratament medical.

Deși a pretins că a fost în Spania la Spitalul Centro Medico Teknon din Barcelona, ​​procurorii susțin că nu există dovezi că ar fi fost la unitatea medicală respectivă. Ulterior, doctorul englez care ar fi semnat diagnosticul a negat că o cunoaște.

Procesul se judecă la Canterbury Crown Court din Kent, iar femeia se confruntă cu șase acuzații de fraudă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News