Louise Davies are acces la o bază de date care îi permite să dea mai rapid de urma pisicilor. Mai precis, ea poate să vadă datele înregistrate de cipurile felinelor. Cu ajutorul unui scanner, ea reușește să găsească pisicile rătăcite destul de rapid, însă această misiune o poartă adesea prin toată țara.
Louise a început să practice această “meserie”, după ce și-a pierdut felina, în urmă cu doi ani. După ce a găsit-o, britanica s-a gândit că ar putea să ajute și alte familii ajunse în aceeași situație. Așa a început să aloce tot mai mult timp acestei meserii, reușind să salveze sute de pisici.
“Am dus 15 pisici la locuințele lor în ultimele două săptămâni. Una dintre ele era dispărută de 18 luni. Stăpânul se mutase între timp, însă își actualizase datele”, a spus britanica.
Britanica mai spune că nu toate cazurile au final fericit. Câteodată poate să dureze câteva luni să găsească o pisică, iar altă dată nu are noroc. Ea face apel către proprietarii animalelor să le pună cipuri acestora.