Femeia a intrat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița ca pasager într-un microbuz care efectua curse de transport internaționale. În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control a descoperit în bagajele femeii mai multe bijuteriile și ceasurile de lux. Acestea erau ascunse în recipiente cu ulei de motor şi cutii cu cremă de mâini.
„Pe timpul cercetărilor efectuate poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că femeia era suspectă în cazul unui furt de bijuterii în valoare de 200.000 de euro, din Franţa. Aceasta a declarat că a sustras bijuteriile din casa unor cetăţeni turci la care femeia fusese angajată ca menajeră, cu intenţia de a le valorifica, întrucât aceştia datorau concubinului femeii suma de 20.000 de euro”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.
Polițiștii au confiscat bijuteriile care cântăreau 910 grame şi cele trei ceasuri din metal prețios, precum și sumele de 4.340 de euro şi 12 dolari SUA, găsite asupra femeii.
Pe lângă ancheta autorităților franceze, polițiștii români au deschis dosar penal pentru contrabandă, cercetările fiind coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși. După reținerea bunurilor, femeii i-a fost permis să iasă din țară.
FOTO: Poliția de frontieră