Ioana Ciapotă (41 de ani) a început să ia în greutate în urmă cu 20 de ani, după ce a dat naştere celor doi fii ai săi. „Nu m-am speriat la început, am crezut că e ceva normal. Nu mâncam mai mult, fă­ceam efort fizic, dar cântarul arăta că lucrurile se schimbă radical, în rău. Când am depă­şit greutatea de 100 kilograme, am mers la medic. Mi s-a spus că e vorba de o dereglare hormo­nală”, po­ves­teşte Ioana Cia­potă
În urmă cu 4 ani, când ajunsese să cântărească 162 de kilograme, Ioana a fost operată şi a reuşit să scape de 17 kilograme. Din păcate minunea nu a durat mult, iar greutatea a continuat să crească. Mai mult, pe unul dintre picioare i s-a dezvoltat o tumoră.
„Acum nu mai ştiu câte kg am, sigur aproape 200, nu m-am mai cântărit de mult”, iz­bucneşte femeia în plâns. „Vara asta, pentru că nu mai rezistam să stau închisă între patru pereţi, am îndrăznit să-i rog pe soţul şi pe băieţii mei să mă scoată din casă. Într-o noapte, am reuşit să ajung jos în parcare, la maşină şi aşa am văzut şi eu oraşul după 10 ani. Când m-am întors, abia am reuşit să urc în casă, mi-a luat 30 de minute să urc pînă la etajul II”, îşi aminteşte piteşteanca.
În prezent, femeia este diagnosticată cu obezitate morbidă, iar soluţia ar fi o operaţie pentru care nu are banii necesari.
Foto: www.curierul.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News