”Oriunde aveam dezinfectant pe mâini s-a aprins focul. Evident, m-am ars pe toată fața. Și, în doar cinci secunde, întregul meu corp a fost cuprins de flăcări ”, a declarat Kate Wise pentru KHOU-TV din Houston.
Sticla cu dezinfectant care se afla în apropiere a explodat și flăcările s-au răspândit, a spus ea.
Wise a reușit să-și scoată hainele arse și să-și evacueze din casă fata cu handicap și animalele de companie, în timp ce cele două fiice mai mici ale ei au fugit la vecini pentru ajutor, a mai precizat sursa citată.
Potrivit celor de People, femeia a suferit arsuri pe 18% din suprafața corpului.
Începând de joi, Wise se vindecă încă în secția de Terapie Intensivă a unui spital. Departamentul de Pompieri Round Rock investighează cazul.
Experții în sănătate avertizează că multe dintre produsele de dezinfectare pentru mâini conțin alcool și pot fi inflamabile, iar pe sticle există, de obicei, un avertisment care recomandă utilizatorilor să țină produsul departe de surse de foc.
Potrivit specialiștilor, oamenii trebuie ”să aștepte ca dezinfectantul să se absoarbă complet în piele sau să se evapore” înainte de orice contact apropiat cu flăcările.
”Alcoolul izopropilic este extrem de inflamabil și se poate aprinde cu ușurință”, a precizat Jennifer L. Rose, director de consultare al Programului de Sănătate și Siguranță în Muncă din Virginia, conform revistei Safety and Health.
Coming up at 6– Hear from a #RoundRock woman near #Austin as she recovers in the ICU. Kate says the hand sanitizer she had put on caught fire while trying to light a candle. It left her with severe burns. #KHOU11 pic.twitter.com/BknOZEta1E
— David Gonzalez (@DavidGonzKHOU) September 3, 2020