Femeia din Vaslui, în vârstă de 63 de ani, a murit joi la prânz, în apropierea casei din localitatea Peicani, comuna Gãgesti. Femeia a căzut din picioare în fața curții, cel mai probabil din cauza unor afecțiuni medicale, iar echipajul de urgență nu a putut decât să constate decesul. La fața locului au ajuns poliția și criminaliștii, care au ridicat probe și au efectuat ancheta. La ora 15.51 oamenii legii au solicitat mașina IML să vină să ridice cadavrul, pentru a fi transportat în vederea efectuării necropsiei la Spitalul din Vaslui, relatează vremeanoua.ro.
„Am înțeles că Medicina Legală din Vaslui are doar o singură mașină și aia a fost implicată într-un incident la Vinderei, când transporta un alt decedat, lovit de tren, așa că i s-a spart radiatorul și nu poate veni. Femeia a stat în soare toată ziua, s-a umflat, miroase, a fost lăsată pe marginea șanțului! Spre seară au dus-o rudele în curtea casei, ca să nu mai stea în șanț, că lumea era nemulțumită, parcă trăim în Evul Mediu” a declarat un localnic pentru sursa citată.
La orele 22, oamenii aveau încă mortul în curte. Târziu, în noapte, a ajuns o altă mașină a Medicinei Legale. Prefectul de Vaslui, Eduard Popică, a cerut explicații și a convocat o ședință.
VIDEO | Oferta făcută de un milionar aristrocrat de 72 de ani tinerei care este dispusă să-i devină soție